Tălpile mele culeg roua dimineţii şi strivesc iarba proaspătă… Iubitule, cerurile îmi săruta picioarele… Alerg şi mă arunc pe spate… În păr mi se încâlcesc gâze cu aripi multicolore şi flori micuţe şi parfumate… Râd la soarele flăcău încă…

Pe picior îmi urcă o furnică. O privesc fascinată şi mă mir gândindu-mă cât de mare îi apar… Sunt ca o ţară, cu munţi şi văi… Şi râuri şi mări…

Uit de furnică şi îmi continui fuga… De fapt, Tu ştii… Mă joc cu vântul, m-a invitat la dans şi cum aş putea să-l refuz… Mă învârt nebună şi… Mă privesc, fată frumoasă cu obrajii plini şi ochii mari, chiuind…

Îl rog pe vânt să facem schimb un pic, să fiu eu el şi el eu… Nu vrea, dar după rugăminţi fierbinţi se înduioşează… Aşa că dintr-o dată mă trezesc adiere, apoi mă grăbesc să urc în înaltul cerului şi încep să vâjîi, străbat pământul… Şi undeva acolo jos o fată tânără mă strigă, mă cheamă să mă joc cu ea…

Soarele e deja sus pe cer şi mă arde aşa că mă adăpostesc la umbra ta pădure…

Cum ştii Tu să te ascunzi iubitule… Crezi că nu văd că mă priveşti de peste tot?

Iubitule, dar cel mai mult mă bucur de Tine în mine… Doar mă bucur că m-ai născut să cresc, iubitule, şi te iubesc să mă desăvârşesc…