Nume: the eye

---

Varsta: 27

---

Localitate: galati

---

Membru din: acum 14 ani si 241 zile

---

Nota medie: 10

---

Buna ce mai faceti ?

Eu am mai avut  un cont pe acest site dar nui mai stiu parola

As vrea sa-mi pot face prieteni multi

Cam asa arat eu anime

 

Ce imi place:

-Inghetata

-Computer-ul

-Sa dansez(>.<)

-Sa cant

-Sa citesc

-Sa rad

-Ador sa ma joc

-Ador sa desenez

-Iubesc shoppingul

-Sa ascult muzica

 

-Imi place scoala

Ce nu imi place:

-sa fiu suparata

-Manele

-Sa plang

-Sa ma enerveze cineva

-Sa ma cert

 

 

Ziua mea este pe 21 mai !

Ja ne !

acum o povestioara pe care am conceputo nu de mult timp

personajele :

Alan


Reya


Lulu

Deocamdata

    ~.:Casa Amintirilor~.:




   1.
In acea zi ploiasa de noiembrie, cand soarele insangera cerul, strapungandu-l cu razele-i abia rasarite, cand cantecul vantului suna a jale si norii, asemeni unor balauri, se apropiau cu repeziciune, luau nastere o fetita plapanda si un baietel voinic, in doua familii diferite. La doar cateva secunde si saloane diferenta, doua suflete se zbateau sa ramana in bratele ocrotitoare ale mamelor.
- Ce nume doriti pentru fetita, doamna Toma?
- Sotul meu si cu mine ne-am hotarat sa o numim Reya, ni se pare un nume foarte frumos si prea putin intalnit.
- Pot spune cu mana pe inima ca ati ales intr-adevar un nume frumos si in acelasi timp semnificativ, dat fiind faptul ca inseamna raza de soare, iar in momentul acesta razele dau o lupta grea impotriva norilor dusmanosi ce vor sa intunece privelistea.
O usoara tuse ii impiedica incercarea de a zambi si privind cu duiosie catre mana de om ce plangea din rasputeri, incercand parca sa arate cat de mult se lupta pentru viata sa, o lacrima se prelinse pe obrazul obosit al Mariei.... Maria Toma era sotia inginerului Sylve Toma, un important om de afaceri si o persoana cu un suflet mare. Reya Toma era primul lor copil ce-l concepusera cu mari greutati, dupa ani intregi de incercari esuate. Incepusera o lupta grea contra destinului necrutator, insa reusisera in sfarsit sa aiba o bucurie; o raza de lumina calcase pragul spre lume facandu-i cei mai fericiti pamanteni. Din pacate insa, greul nu fusese nici pe departe trecut, pentru ca micuta Reya avea mari probleme respiratorii si putea muri in orice clipa daca doctorii nu o supravegheau atent.
In salonul vecin, o alta faptura luase nastere la o diferenta de doar cateva minute. Micutul invingator purta numele de Alan Gomor si era unicul fiu al tinerei familii Gomor. Alenia si Miho erau doi tineri proaspat casatoriti ce-si doreau foarte mult un copil. Cu toate ca situatia lor materiala nu era tocmai buna, hotarasera sa-si asume acest risc.
- Felicitari, doamna Gomor, aveti un baietel cu o pofta imensa de viata, se auzi glasul moasei ce asistase la nastere; pare foarte sanatos. Uitati! Tineti-l putin in brate.
Glasciorul micutului rasuna pana pe coridorul spitalului, ajungand la urechile Mariei. Un sentiment de liniste ii inconjura inima la auzul acelui sunet angelic, isi privi inca o data fetita cu aceeasi duiosie, isi privi sotul ingrijorat de starea fetitei si un ultim zambet ii aluneca pe buze....
- Chemati doctorul! Chemati doctorul! S-a ivit o complicatie la sala de nasteri. Mama a intrat in fibrilatie, hemoragia nu se opreste...
- Ce se intampla? Maria!!! Ce s-a intamplat domnule doctor, intreba Sylve disperat. Pentru Dumnezeu, spuneti-mi va rog!
- Domnule Toma va rog sa parasiti salonul...
- Dar sotia mea...
Nu mai apuca sa zica nimic. Fu smuls cu brutalitate de langa Maria si fiica lor si fu lasat afara, iar singura legatura cu ceea ce se intampla inauntru era un geam gros si rece.... In gat ultimele cuvinte pareau ca nu vor sa iasa: „Maria, nu ma parasi!”. Disperarea sa nu mai avea margini; se simtea pierdut, nu mai gasea niciun sens zilei de maine, dar ceva il trezi din reverie...

-------------------------------------------------------------------------------------

- Tata, esti bine?
- Ce spui? Iarta-ma, iar eram cu gandul in alta parte.
- Tata ma ingrijorezi. Stiam ca mereu inaintea datei mortii mamei te intristezi ingrozitor, dar acum simt ca este ceva mai mult. Gandul tau pleaca departe, fata ta imbatraneste cu fiecare minut ce trece, iar cearcanele isi fac loc sub ochii tai blajini.
- Reya mea scumpa, nu-ti mai face atatea griji in privinta mea. Gandeste-te ca peste putin timp vei avea examenele de final de semestru. Astea ar trebui sa fie principalele tale preocupari.
- Dar tata....
- Sss... nu mai zice nimic si vino la batranul tau tata de-l pupa. Raza mea de soare...
O sclipire blanda rasari in ochii lui Sylve, privindu-si fetita ce acum devenise o adolescenta superba. Inalta ca mama sa, semana izbitor de mult cu Maria, lucru ce-i mai alina din durerea pierderii ei. Reya era o fetita strengara, iubea sporturile si ii placea sa fie lider. Era o frumusete de fata ce facea orice cap sa se intoarca; parul ca abanosul si ochii-i ca taciunea se armonizau perfect cu tenul masliniu mostenit tot de la mama ei. Sylve ii facea toate voile si cu toate astea nu era deloc rasfatata. Inca de mica, Reyei ii placusera masinutele mai mult decat papusile, era ca baietelul tatei, insa asta nu o impiedica sa se transforme intr-o adevarata printesa cand imprejurarile o cereau. Elegant imbracata si plina de rafinament, micuta Reya cucerea inimile tuturor celor prezenti la diferitele petreceri la care il insotea pe tatal sau. Parea sa fie doua persoane intr-una.
- Tata... mai adauga Reya cu o voce scazuta si capul plecat, trebuie sa-ti mai spun ceva... sper sa nu te superi.
Imaginandu-si despre ce ar putea fi vorba, Sylve lua o figura amuzata si cu un zambet putin ironic zise:
- Acum ce nazdravanie ai mai facut? De ce mai sunt chemat la scoala?
- Dar de unde ai stiut? intreba Reya contrariata si rusinata in acelasi timp, te-au anuntat de la scoala?
- Nu, nu m-au anuntat inca, insa am banuit ca despre asta este vorba; te cunosc prea bine gazulita mea.
Rosie la fata, se aseza pe piciorul batranului ei tata si incepu sa-i istoriseasca ultima nazdravanie, asa cum o facea de fiecare data, cu lux de amanunte. Amuzat de cate ciudatenii ii mai pot trece prin cap scumpei lui fetite, Sylve adauga intr-un final:
- Stai linistita scumpo, o sa vorbesc eu cu directorul si o sa-i explic ca tot ceea ce ai facut a fost in autoaparare si ca ar trebui sa-l pedepseasca pe acel baiat nazdravan, nu pe tine. Dar acum spune-mi: de ce devii asa agresiva cand un baiat se apropie de tine?
- Tata?! Pai... incerca sa zica Reya imbujorata, pai sa vezi... eu, eu n-am mai avut un prieten pana acum... si... sincer, nu stiu cum ar trebui sa reactionez. Devin agitata, si incep sa spun tampenii... dupa care il trimit la....
- E de ajuns, spuse Sylve cu gura pana la urechi, nu e nevoie sa continui, imi pot inchipui si singur.
- Ai putea... sa-mi spui tu... ce ar trebui sa fac?
- Bine, bine scumpo, cum sa nu. Iti voi spune cam la ce sa te astepti de la un baiat si cum ar trebui sa te comporti in preajma lui.
Reya ingenunghe langa fotoliul lui Sylve si, punanadu-si mainile in poala lui, il privi plina de curiozitate. Povestea tatalui ei o captiva complet si pana seara tarziu discutara numai despre asta. Inainte sa se duca in camera sa pentru a dormi, il saruta pe frunte de noapte buna si ii multumi pentru toate sfaturile date, promitandu-i ca va tine cont de ele.
Adormi tarziu desi se pusese destul de devreme in pat. De fiecare data cand incerca sa inchida ochii, ii aparea in minte figura mamei sale pe care o cunostea decat din pozele aratate de tatal sau. Dintr-o data un sentiment de vina o cuprinse si lacrimile ii udara obrajii caramelati. Pentru prima data in cei 17 ani ce trecusera de la moartea Mariei si de la nasterea ei, Reya se gandi ca poate din vina ei mama sa murise. Incerca sa suprime gandul asta, insa imaginea mamei in sala de nasteri continua sa ii apara in minte. Isi lua perna in brate si-o stranse tare; adormi in cele din urma, repetand ca-ntr-un delir: „iarta-ma mama”.
Dimineata se trezi putin obosita dar, vazandu-si tatal in bucatarie, incerca sa disimuleze, evitand astfel eventualele intrebari. Lua in fuga o felie de paine prajita cu unt, isi pupa tatal si o zbughi pe usa sub pretextul ca ar fi in intarziere. In drum spre scoala isi revazu mintal orarul si se gandi ca nu avea niciun rost sa se grabeasca, pentru ca oricum plecase mult prea devreme de acasa. Intrand pe poarta liceului o zari pe Lulu, prietena ei cea mai buna. Reya se grabi s-o ajunga din urma si o sperie putin, aceasta vazand-o ii sari in brate:
- Reya! Ce-i cu miracolul asta? Spuse ea amuzata. Cum se face ca ne onorezi cu prezenta asa devreme?
- Din cate stiu, s-o onorezi cu prezenta pe buna ta prietena e un mod de a mentine prietenia mai mult, raspunse Reya intrand in jocul actoricesc al lui Lulu.
Rasera cu pofta si se imbratisara de parca nu s-ar fi vazut de multa vreme. Reya isi aprecia enorm prietena, o fata bine crescuta, cea mai mica dintre cei 5 frati ai familiei sale si care, in ciuda greutatilor materiale, era mereu zambareata.
Se cunoscusera inca din perioada in care erau in scoala generala, la petrecerea unei prietene comune. S-au inteles perfect din prima clipa, insa niciuna din ele nu a dat importanta acestui fapt, gandindu-se ca poate nu se vor mai revedea vreodata. La inceperea primului an de liceu, au constatat cu placere ca urmau sa fie colege de clasa. Aici a inceput o prietenie gingasa intre doua fete poznase, puse mereu pe sotii. Erau mai ceva ca doua surori. Unde era una trebuia sa fie si cealalalta. Pe parcurs lucrurile s-au mai schimbat, insa nu atat de mult incat prietenia lor sa se deterioreze. Nu mai erau in aceeasi clasa dar aveau posibilitatea de a se vedea in pauze, Lulu ramanand in acelasi liceu ca Reya. Nu-si mai petreceau tot timpul impreuna ca in primul an, dar in vacante nu se desparteau niciodata.
Se asezara pe bancuta lor speciala din parculetul liceului si incepura sa-si povesteasca despre activitatile lor din weekend-ul precedent. Din una-ntr-alta ajunsera la amintirile legate de liceu, de bancuta aceea si de prietenia lor.
- Cate amintiri poate duce o simpla bancuta... zise Lulu cu un aer melancolic deloc caracteristic firii sale.
- Da... aproba Reya, parand sa nu observe schimbarea prietenei sale, ti minte cand s-au certat acei indragostiti acolo, la umbra salciei de langa fantanita? Ai incercat sa imortalizezi momentul pe telefon, ca sa-l poti  transpune in cuvinte, in noul tau roman.
Inchizand ochii, Lulu incerca sa retraiasca acel moment si o urma de suras ii insenina fata. Cauta in telefon si, abtinandu-se cu greu de la ras, ii arata poza facuta atunci. Rasera amandoua cu pofta de idea ciudata a lui Lulu de a pastra atata timp acea poza. Insa nu toate amintirile legate de acea bancuta erau fericite... acea bucata de lemn purta in spatele ei si tristetile ascunse ale fetelor: suspinul primului dispret, furia unei note luate pe nedrept ori chiar singuratatea despartirii lor – perioada in care Reya fusese foarte bolnava, iar Lulu se retragea pe bancuta incurajandu-se cu gandul ca oricand Reya putea intra pe poarta liceului.
O liniste apasatoare se lasa intre ele la amintirea acelei intamplari neplacute. Amandoua priveau in jos cu privirea goala. Cateva lacrimi rasarira in ochii lor. Privindu-se, un sentiment ciudat de teama le invalui inima si mintea. Reya cuprinse fata lui Lulu intre palme si, incercand sa schiteze un zambet, ii zise:
- Promite-mi un lucru: niciodata, asculta-ma, niciodata sa nu lasam destinul sa ne desparta! Orice ar avea in plan pentru noi, sa-l obligam sa ne cuprinda pe amandoua.
- Reya...
Lasand frau liber lacrimilor, se imbratisara puternic, timp indelungat. Se linistira intr-un final si privindu-se zambira.
- Cred ca ne-a picurat ceva, zise Lulu cu un aer comic, altfel nu imi explic de ce am avea fetele umede.
Reya chicoti si o mai imbratisa o data pe buna ei prietena. Lulu se ridica, isi sterse urmele de lacrimi si ii zise Reyei ca trebuie sa plece la ora. Reya privi la ceas si constata cu parere de rau, ca ea mai avea de asteptat ceva timp pana sa inceapa orele ei; oftand ea isi privi prietena departandu-se si scoase o carte pentru a-si gasi ocupatie. Nu apuca sa se afunde bine in lectura, ca ceva ii atrase atentia: doi baieti mai mari isi bateau joc de un altul ce parea nou venit, deoarece Reya nu-si aminti sa-l mai fi vazut prin liceu. Cei doi erau bunii prieteni ai lui Darien, baiatul cu care se luase la cearta zilele trecute. Sore si Kei erau doua personaje ale liceului, erau considerati mascaricii clasei. O deranja enorm nesimtirea celor doi, astfel ca se hotari sa intervina:
- Hey, voi doi! le zise ea cu indrazneala. Imi puteti explica ce incercati sa faceti voi aici? „Doamne, iar se va ajunge la urechile directorului. Numai de tata mi-e jena.” se gandi dupa ce se adresa baietilor.
- Cata onoare! Domnisoara Reya ni s-a adresat, zise unul dintre ei batjocorind-o.
- Sper ca pe noi n-o sa ne iei la bataie cum ai facut cu saracul Darien. Nu ne-am apropiat noi de tine, ci tu de noi, continua celalalt cu acelasi ton nesimtit.
Parand sa uite pentru o clipa de baiatul cel nou, cei doi se napustira cu botjocuri asupra Reyei, care aproape plangea de furie, insa nu le lasa ragaz si le raspunse istet, fara a le lasa impresia ca fusese lezata in amorul propriu:
- Voi chiar credeti ca am facut toate acele lucruri doar pentru ca nu stiu sa ma comport in apropierea unor idioti ca voi? Va inselati amarnic! Am vrut doar sa-i explic, in felul meu, ce inseamna sa respecti pe cineva care are deja o relatie.
- Tu chiar crezi ca o sa inghitim gogoasa asta? adauga Sore pe un ton ironic si apropiindu-se o cuprinse de umeri. Pe cine iti inchipui ca poti pacali. Tu n-ai avut niciodata un prieten, asa ca nu mai inventa astfel de scuze.
- De ce esti atat de sigur de ceea ce spui? riposta Reya desprinzandu-se din stransoarea mainilor lui.
Privi strengara catre baiatul nou, care fara sa-si dea seama de motiv, ramasese inca langa agresorii sai, cu toate ca avusese la un moment dat posibilitatea de a se face nevazut.
- Buna, iubitule! zise brusc Reya cu o voce senzuala. Fara sa mai stea pe ganduri, ii sari in brate presupusului prieten. Fa-mi jocul, ii sopti ea la ureche, astfel vom scapa amandoi cu fata curata.
- Buna, iubito! raspunse acesta incercand sa-si ascunda surprinderea si ii saruta buzele, ca sa faca scena mai credibila. Pe unde ai umblat? M-am ratacit in liceu cautandu-te.
- Imi pare rau ca te-am lasat singur. Promit ca nu se va mai repeta, adauga Reya fericita ca nu fusese data de gol.
Cei doi baieti incremenisera de uimire. Nu mai stiau ce sa creada. Satisfacuta de rezultat, Reya il lua de cot pe cel nou, zicandu-i ca vrea sa-i arate restul liceului. Intorcandu-se spre Kei si Sore, spuse malitios:
- La revedere baieti! Aveti grija de voi!
Ajungand la o oarecare departare de ei, Reya se asigura ca nu poate fi vazuta si ii dadu drumul cotului baiatului cel nou.
- Imi pare rau ca te-am atras in asta....
- Nu e nevoie sa te scuzi, ii zise el acoperindu-i buzele cu degetul aratator. Ar trebui sa-ti multumesc pentru ceea ce ai facut pentru mine, m-ai salvat de la o situatie penibila. Din cauza celor intamplate am uitat sa ne prezentam: ma numesc Alan. Imi pare bine!
- Reya... de asemenea. Esti nou, nu-i asa?
- Da. Presupun ca nu e foarte greu de observat, zise Alan zambind.
- Asa este, in plus eu cunosc aproape tot liceul.
- Cum se poate asta? intreba el amuzat.
- Pai, tatal meu este sponsorul principal al liceului si din acest motiv e in avantajul lor sa se dea bine pe langa fata celui ce practic detine scoala, il lamuri Reya cu un aer trist. Majoritatea celor care se apropie de mine o fac pentru ca se gandesc ca au ceva de gastigat de pe urma prieteniei cu mine. Asta ma deranjeaza enorm, urasc ipocrizia.
- Te inteleg. Dar eu n-am venit cu niciun gand ascuns la tine, ba din contra, tu esti cea care m-a abordat, adauga Alan, vrand sa o inveseleasca putin. Acum insa, avem o mica mare problema, aceea ca acei nesimtiti cred ca noi suntem impreuna. Cum ai de gand sa lamuresti neintelegerea asta?
- Ma gandeam ca, daca nu te deranjeaza, am putea continua farsa asta ceva timp... ce zici?
- Din partea mea nu e nicio problema, dar nu te vor deranja barfele ce vor iesi? Faptul ca tu, fata finantatorului liceului, esti prietena unuia dintre cei mai saraci elevi, va aduce dupa sine multe vorbe.
- Nu ma intereseaza asta. Atata timp cat cei ce conteaza vor stii adevarul si nu vor zice nimic, eu sunt multumita.
Zambira amandoi si schimbara subiectul, incercand sa se cunoasca mai bine. Simteau ca se cunosc de o viata, cu toate ca era prima data cand se vedeau. De faptul ca nu se mai intalnisera pana atunci, erau amandoi siguri; ea se tregea dintr-o familie instarita, pe cand el era fiul unor oameni simpli, ce se despartisera din cauza nepotrivirii de caracter. Mama lui se recasatorise impunandu-i un tata vitreg, iar de tatal natural lui nu mai auzise nimic de mult timp. Casatoria mamei ii adusese schimbarea numelui in Mikail, nume pe care-l ura pentru ca nu era al tatalui pe care il iubea atat de mult.

Voi da si continuarea :P