Nume: Tado^^
Varsta: 15
Localitate: .
Membru din: acum 13 ani si 130 zile
Nota medie: 9.99869
Sunt pe pagina 29`...
Sentimente rostite pe o hartie
Toti simt durere, dezamagire si nesiguranta macar odata in viata, ei se numesc oameni simpli, fara principii, cu gandul la jaoca si povesti, la teme si lectii, la munca si copii, la familie si iubire.Dar sunt oameni ce simt aceste lucruri zilnic, secundele pentru ei se transforma in zile, minutele in saptamani si orele in decenii.Acesti oameni traiesc vesnic, fara iubire, fara ajutor, singuri intre patru pereti.Uneori stau si se gandesc, alteori o lacrima curge pe obrazul lor ars de suferinta, pentru noi o simpla lacrima este nimic...pentru ei aceasta inseamna mai mult decat as putea descrie eu in doua, trei cuvinte pe care le rostesc fara rost pe o foaie alba.Acesti oameni sunt deosebiti, pentru ei durerea si tristetea este mic copil.Cand cineva trece printr-un moment groaznic: s-a imbolnavit o persoana draga: un unchi, un parinte...o ruda sau acestia sunt la pat in marele si uriasul spital plin de camere albe ca puritatea patate de suferinta oamenilor, acestia se simt groaznic, viata lor nu mai este nimic, si-ar da-o ei pe a lor pentru a-si salva persoana iubita din capcana mortii.Ganditiva ca aceste persoane simt acest sentiment ascuns intr-o cutie crapata si rupta zilnic, fara a scapa de el niciodata, fiind prieteni legati printr-un juramant nerostit, doar gandit.Multe persoane isi spun „Ce-s cu oamenii astia? N-au si ei o viata?!” Pai, sa va raspund eu... „Nu.” Deaceea sunt inchisi, fara scapare, cu gandul la ziua de maine si poate oare....vor scapa? Sau totul este in zadar?
Unul dintre acesti copii, ca nu poti sa-i numesti altfel este si Mikachi, o simpla fata care iubea joaca, aerul liber si soarele, prietenul ei din departari.Insa, odata cu moartea parintilor sai s-a schimbat foarte mult, gandea ca un om mare, numai era la fel, prietenul ei se indepartasera de ea, soarele devenea aspru si rau, pana ce a plecat.Toti au dat vina pe Mikachi, care nu isi revenea din starea de suferinta, din gandirea de a-si incalzi sufletul vazandu-i pe parintii ei din nou, sarutandu-i iar, imbratisandu-i si.....Visul a disparut!
-Mikachi! Iar dormi la ora mea?! Treci la tabla!
-Ma scuzati doamna Pattburg.
-Fara scuze domnisoara! Rezolva! Sau 3 in catalog!
-Nustiu...
-La loc, 3 pe ziua de azi! Sa continuam lectia.
Si inca unul la colectie.Plange in sinea ei, dar cui ii pasa? Nimanui! Acasa nimeni nu o va astepta cu o masa calda, incurajand-o si spunandu-i „Lasa! Nu-i nimic!” doar intunericul...”Colegii” ei o urau, ii vroiau doar raul, o barfeau, isi bateau joc de ea! Cum sa nu suferi? Cum sa nu te doara? Neavand pe cine sa te sprijini, pe cine sa intrebi daca e bine, daca e rau....doar tu si singuratatea.
